Ce este misofonia? Sensibilitatea sunetului despre care vorbesc despre care vorbesc despre care

📖 Timp de citire: 5 min și 45 sec

Stai într-o cameră liniștită. Cineva din apropiere începe să mestece gumă, să bată din picior sau chiar să-și dregă glasul la fiecare câteva secunde. Majoritatea oamenilor nu ar observa, dar pentru tine este imposibil să ignori. Sunetul acela se simte ascuțit și perturbator și este aproape ca și cum ți-ar tăia concentrarea și poate chiar răbdarea.

Dacă acest lucru îți sună familiar, atunci nu ești excesiv de sensibil. S-ar putea să te confrunți cu ceva numit misofonie. Aceasta este o afecțiune specifică în care anumite sunete de zi cu zi declanșează reacții emoționale puternice la oameni.

Încă nu este bine cunoscut și adesea înțeles greșit, dar odată ce oamenii află despre el, lucrurile capătă mult mai mult sens.

Haideți să explorăm ce este de fapt misofonia, de ce se întâmplă, cum reacționează creierul la ea și cum învață oamenii să gestioneze o lume plină de zgomot inevitabil, adesea destul de puternic.

Ce este mai exact misofonia?

Majoritatea oamenilor sunt deranjați de anumite sunete, dar nu prea intens. Sunete precum mestecatul zgomotos sau bătaia unui pix. Dar pentru persoanele cu misofonie, aceste sunete declanșează o reacție emoțională puternică, automată. Aceasta poate fi adesea resimțită ca furie, anxietate puternică, iritare sau, la unii oameni, chiar panică.

Misofonia înseamnă direct „ură față de sunete”. Dar este o expresie specifică și adesea repetitivă și nu este o alegere. Reacția este instantanee și intensă, chiar și atunci când persoana știe că sunetul este inofensiv și nu este rău intenționat.

Definirea misofoniei

A nu-ți plăcea prea mult zgomotul, la fel ca misofonia, este un răspuns profund emoțional și adesea fizic la anumiți factori declanșatori. Aceștia sunt de obicei sunete umane de zi cu zi, printre care se numără:

• Mestecarea
• Plescăit de buze
• Desfundarea gâtului
• Adulmecând
• Clic pe stilou
• Atingerea cu degetele

Pentru cineva fără misofonie, aceste zgomote s-ar putea să nici nu fie înregistrate, dar pentru cineva care are această afecțiune, pot deveni imposibil de ignorat și aproape insuportabile de tolerat.

Cercetătorii încă nu sunt pe deplin de acord dacă misofonia este o afecțiune specifică de sine stătătoare sau face parte din altceva, cum ar fi sensibilitatea la procesarea senzorială. Cu toate acestea, este din ce în ce mai recunoscută în neuroștiințe și în cercetarea în domeniul sănătății mintale ca o reacție reală, măsurabilă.

Când începe și cine îl primește?

Misofonia începe de obicei în copilărie sau la începutul adolescenței. Unii oameni o observă după un eveniment stresant sau o perioadă de sensibilitate crescută, iar pentru alții, se dezvoltă lent în timp, pe parcursul vieții de adult.

Această afecțiune poate afecta persoane de toate vârstele și din toate mediile sociale, iar unele studii sugerează că ar putea fi puțin mai frecventă la femei. Interesant este că poate fi ereditară, deși genetica este încă studiată.

Mulți oameni trăiesc cu misofonie ani de zile fără să știe ce este și pot crede că sunt pur și simplu iritabili sau că reacționează exagerat. Dar, în realitate, au un răspuns neurologic la un declanșator senzorial și sunt departe de a fi singurii.

Declanșatori din viața reală

Misofonia este declanșată de repetiție, ritm și context. Majoritatea factorilor declanșatori misofonic sunt sunete subtile, cotidiene, care par inofensive pentru majoritatea, dar sunt insuportabile pentru cineva cu această afecțiune.

Acestea nu sunt sunete rare sau neobișnuite; adesea, sunt cele pe care le întâlnești zilnic, mai ales în spații liniștite precum birouri, săli de clasă sau chiar acasă.

Situații cotidiene comune

Un studiu la scară largă din 2021 a constatat că factorii declanșatori ai misofoniei cel mai frecvent raportați au fost mestecatul, plescăitul buzelor, dresajul gâtului și adulmecatul.Alte exemple comune includ:

• Clicurile repetate ale stiloului sau tastarea pe tastatură
• Bătăitul picioarelor, agitația sau foșnetul hainelor
• Respirație grea sau zumzet subtil
• Ticăitul ceasurilor, scârțâitul tacâmurilor sau sunete de bas îndepărtate

Ceea ce face ca un sunet să fie declanșator depinde adesea de cine îl produce și de unde. Un membru al familiei care mestecă poate fi mai declanșator decât un străin. Un pix care bate într-o cameră liniștită este mai rău decât același sunet într-o cafenea aglomerată.

Reacții emoționale

Răspunsul emoțional este adesea imediat și intens. Oamenii relatează că simt:

• Iritat sau agitat
• Anxios, tensionat sau la limită
• Distras sau copleșit mental
• În unele cazuri, chiar furie sau panică

Unul studiu utilizând RMN-ul funcțional a constatat că persoanele cu misofonie au prezentat o activitate crescută în cortexul insular anterior (AIC). Aceasta este o regiune a creierului legată de procesarea emoțională și detectarea semnelor importante atunci când este expusă la sunete declanșatoare.

Ceea ce este important de reținut este că aceste răspunsuri nu sunt o reacție exagerată conștientă. Sunt automate și, pentru mulți, încercarea de a le ignora nu face decât să înrăutățească situația. Acest lucru poate duce la retragere socială, relații tensionate și comportamente de evitare care au impact asupra vieții de zi cu zi.

Ce se întâmplă în creier în timpul misofoniei?

Misofonia nu este doar o ciudățenie a personalității sau o reacție emoțională exagerată. Studiile de imagistică cerebrală arată că persoanele cu misofonia procesează sunetele diferit, în special în regiunile care leagă auzul de emoție și răspunsul la amenințare.

Hiperconectivitate în circuitele cerebrale

Una dintre zonele cheie implicate este cortexul insular anterior (AIC). Această parte a creierului te ajută să observi și să reacționezi la lucruri care te fac să simți că sunt importante din punct de vedere emoțional, cum ar fi durerea sau dezgustul.

Într-o Studiu de imagistică cerebrală din 2017Cercetătorii au descoperit că persoanele cu misofonie au prezentat o activitate crescută în zona CIA atunci când au auzit sunete declanșatoare. Dar asta nu a fost tot; au arătat, de asemenea, conexiuni mai puternice între CIA și regiuni precum amigdala. care gestionează frica și amenințarea și hipocampus, care stochează amintiri emoționale.

Aceasta înseamnă că, în misofonie, creierul reacționează la aceasta ca și cum ar fi o amenințare directă. E ca și cum creierul tău etichetează în mod eronat un sunet mic și repetitiv ca fiind ceva periculos și apoi inundă sistemul cu semnale de stres.

De ce creierul are probleme de funcționare

Încă nu știm exact de ce unii oameni dezvoltă acest răspuns, dar cercetătorii cred că este un caz de supraconectare senzorio-emoțională. În misofonie, anumite sunete sunt „etichetate” cu o semnificație emoțională.

Acest răspuns ocolește și creierul logic. De aceea, o persoană cu misofonie s-ar putea simți copleșită de un sunet despre care știe că nu este dăunător și totuși nu poate opri reacția emoțională. Și acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care strategiile tipice de coping, cum ar fi ignorarea acestuia, nu funcționează. Sunetul nu rămâne în centrul auditiv al creierului. Călătorește direct către miezul emoțional.

Viața cu misofonie

Nu există încă un leac pentru misofonie. Dar asta nu înseamnă că oamenii sunt neajutorați. Mulți găsesc modalități de a-și gestiona reacțiile, de a reduce expunerea la factorii declanșatori și de a simți că dețin mai mult control asupra mediului lor.

Evitare și adaptare

Una dintre cele mai comune strategii este evitarea zgomotului, dar nu în sensul izolării. Este vorba despre stabilirea unor limite și proiectarea unor medii care să ofere o senzație de siguranță și calm.

De exemplu:

• Utilizarea căștilor cu anulare a zgomotului în spațiile comune poate ajuta la reducerea expunerii la factorii declanșatori fără a fi nevoie să părăsiți camera.
• Redarea unui fundal ambiental slab sau a unui zgomot din natură poate masca sunetele repetitive sau ascuțite fără a fi suprastimulată.
• În cadrul unor situații de grup, explicarea afecțiunii unor persoane de încredere poate duce la o mai mare înțelegere și flexibilitate.

Unii oameni își adaptează și spațiile pentru a le face mai prietenoase din punct de vedere acustic. Adăugarea de texturi moi, cum ar fi covoare sau perdele, poate reduce reflexiile sonore dure. Dar pentru provocări mai persistente, cum ar fi ecoul, pașii sau zgomotul exterior, Tratamentul acustic poate oferi o ușurare reală.

Instalare panouri acustice Într-un dormitor sau în biroul de acasă, de exemplu, acest lucru ajută la reducerea reflexiilor ascuțite sau repetitive care fac sunetele să pară mai intense. Chiar și câteva panouri pot ajuta la atenuarea spațiului, creând un peisaj sonor mai calm care reduce încărcătura mentală generală.

Terapii și tehnici

Pe lângă strategiile de mediu, unii oameni beneficiază de terapie și tehnici structurate de coping.

• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) poate ajuta la reformularea reacțiilor emoționale la sunete și la reducerea sentimentului de neputință.
• Exercițiile de mindfulness și respirație ajută la reglarea stresului în momentele în care factorii declanșatori nu pot fi evitați
• În unele cazuri, terapia de expunere, realizat cu sprijin profesional, poate reduce ușor încărcătura emoțională legată de anumite sunete

Grupurile de sprijin și comunitățile online au devenit, de asemenea, spații valoroase pentru schimbul de idei, resurse și validare.

De ce contează misofonia

Misofonia nu este doar o ciudățenie personală. Afectează relațiile, concentrarea, stima de sine și funcționarea zilnică. Dar pentru că este invizibilă și declanșată de sunete pe care ceilalți abia le observă.

Persoanelor cu misofonie li se spune uneori să nu mai reacționeze exagerat, dar aceste reacții ignoră ceea ce se întâmplă cu adevărat: un răspuns neurologic, nu o alegere. Este o deconectare între sunet și siguranță, una pe care creierul o simte profund.

Această neînțelegere duce la izolare, iar oamenii ar putea evita mesele comune, ar putea avea dificultăți în sălile de clasă sau în birourile deschise sau s-ar putea teme de transportul public. Cu cât se simt mai neînțeleși, cu atât le devine mai greu să ceară spațiu sau sprijin.

Misofonia este reală. Este măsurabilă în creier, resimțită în corp și profund emoțională. Dar nu trebuie să definească viața cuiva.

Cu cât înțelegem mai bine cum reacționează creierul la sunet, cu atât avem mai multe instrumente pentru a ne proteja pacea. Aceasta include terapii, limite și, da, un design acustic atent. Un mediu calm și echilibrat nu înseamnă doar liniște. Este vorba despre a-i oferi creierului tău condițiile de care are nevoie pentru a se simți în siguranță.

Indiferent dacă trăiești cu misofonie sau iubești pe cineva care o face, mesajul este simplu:
Nu reacționezi exagerat. Și nu ești singurul.

Lecturi și referințe suplimentare:

• Edelstein, M., Brang, D., Rouw, R. și Ramachandran, VS (2021). Misofonia: Investigații fiziologice și descrieri de cazuri. Frontiere în neuroștiințe, 15, 643609.

• Kumar, S., Tansley-Hancock, O., Sedley, W., Winston, JS, Callaghan, MF, Allen, M., ... și Griffiths, TD (2017). Bazele cerebrale ale misofoniei. Biologie actuală, 27(4), 527–533.