Top 15 sunete terifiante și efectele lor asupra creierului

📖 Timp de citire: 7 minute și 51 de secunde

Sunetul poate avea un impact profund asupra psihologiei umane. De la instinctele de supraviețuire declanșate de zgomote puternice și alarmante, până la tonurile subtile, dar tulburătoare, care cresc nivelul de anxietate, anumite sunete au un efect de răcire asupra creierului nostru. În acest articol, vom explora cele mai înfricoșătoare sunete din lume, explicând de ce provoacă reacții atât de intense, analizând frecvențele sonore, psihologia și răspunsurile instinctuale ale creierului.

Totuși, haideți să punem mai întâi tot acest zgomot îngrozitor dintr-o perspectivă psihologică.

Abordări cinematografice ale sunetelor terifiante

În cinematografia horror, designul sonor este unul dintre cele mai puternice instrumente pentru evocarea fricii și a suspansului. Cineaștii folosesc o gamă largă de tehnici pentru a manipula sunetul cu scopul de a intensifica experiența emoțională. Zgomotele de joasă frecvență, cum ar fi zumzetele sau dronele profunde, sunt frecvent folosite pentru a crea un sentiment de neliniște, chiar dacă sursa sunetului nu este imediat clară. Aceste tonuri de joasă frecvență sunt abia sesizabile, dar evocă o senzație fizică ce amplifică frica și anxietatea. Regizorii de filme horror folosesc, de asemenea, frecvent liniștea, permițând momente de liniște pentru a crea suspans înainte ca un zgomot brusc și puternic (o sperietură bruscă) să șocheze publicul.

În plus, sunetul neliniar - zgomote care nu urmează tipare previzibile, cum ar fi șoaptele distorsionate sau muzica disonantă - poate dezorienta spectatorul și poate declanșa disconfort. În filme clasice precum „Strălucirea” și „Psycho”, viorile scârțâitoare sau schimbările tonale stranii sporesc intensitatea emoțională prin crearea de stres auditiv. Cineaștii se joacă și cu sunete diegetice și non-diegetice. De exemplu, un personaj ar putea auzi o podea care scârțâie, ceea ce este diegetic (parte a lumii filmului), dar acest sunet poate fi amplificat sau distorsionat pentru experiența publicului, ceea ce îl face tulburător. Filmele de groază se bazează pe exploatarea acestor indicii auditive pentru a transforma sunete altfel banale în instrumente ale fricii, cufundând spectatorul în atmosfera filmului.

De ce oamenii adoră să se uite la filme de groază

În ciuda fricii și anxietății pe care le provoacă filmele de groază, mulți oameni sunt atrași de ele. Din punct de vedere psihologic, vizionarea filmelor de groază permite indivizilor să experimenteze frica într-un mediu controlat. Acest sentiment de control este esențial, deoarece creierul știe că frica este simulată și poate explora în siguranță emoții intense, fără pericol real. Amigdala - responsabilă de procesarea fricii - devine foarte activă în timpul scenelor de groază, eliberând adrenalină și endorfine, aceleași substanțe chimice asociate cu răspunsul de luptă sau fugi. Această creștere a nivelului de adrenalină oferă o senzație de fior, pe care unii oameni o consideră exaltantă. Corpul produce, de asemenea, dopamină, oferind creierului o senzație recompensatoare odată ce amenințarea (în acest caz, filmul de groază) a luat sfârșit.

Mai mult, filmele de groază oferă spectatorilor șansa de a-și confrunta anxietățile indirect. Unii psihologi sugerează că filmele de groază oferă o formă de catharsis emoțională, permițând oamenilor să proceseze temerile profunde sau problemele societale într-un sens metaforic. De exemplu, un film cu zombi ar putea reflecta temerile de pandemii sau de colapsul societății. Alții se bucură de filmele de groază pentru că acționează ca o „sperietoare sigură”, unde indivizii se pot conecta prin experiențe comune de frică, consolidând conexiunile sociale. În mod paradoxal, vizionarea a ceva terifiant într-un cadru de grup poate de fapt să încurajeze sentimente de siguranță și comunitate. Combinația dintre eliberarea emoțională, căutarea de senzații tari și legăturile sociale explică de ce filmele de groază au o bază de fani devotați, în ciuda naturii lor adesea terifiante.

Și dacă îndrăzniți să continuați, haideți să trecem la grafic. Iată primele 15 dintre cele mai terifiante sunete.

1. Strigăte de suferință

Țipetele — fie că provin de la oameni sau de la animale — sunt îngrozitoare în mod universal.Acestea declanșează un răspuns instantaneu de tip luptă sau fugi, deoarece creierul asociază țipetele cu pericolul sau suferința. Motivul pentru care țipetele sunt atât de alarmante constă în intervalul lor specific de frecvență (între 30 și 150 Hz) și în modulațiile dure și imprevizibile care le fac tulburătoare. Evoluționist, suntem programați să reacționăm la aceste sunete ascuțite și pătrunzătoare, deoarece acestea pot semnala o amenințare imediată.

Efect asupra creierului: Când auzim un țipăt, amigdala noastră – centrul de procesare a fricii din creier – se aprinde, declanșând o creștere a nivelului de adrenalină și cortizol. Acest răspuns rapid pregătește corpul fie să scape de situație, fie să înfrunte pericolul direct.

2. Scârțâitul ușilor sau al podelelor

Scârțâitul lent și deliberat al unei uși sau al unei podele este sinonim cu suspansul și groaza în filmele de groază. Aceste sunete sunt adesea stranii, deoarece sunt zgomote de joasă frecvență, nestructurate, pe care creierul nostru se chinuie să le prezică. Imprevizibilitatea sunetelor scârțâitoare creează un sentiment de presimțire, deoarece asociem aceste zgomote cu ceva ascuns sau amenințător care se ascunde în apropiere.

Efect asupra creieruluiSunetele de joasă frecvență activează circuitele de frică ale creierului, în special în regiunile subcorticale, făcându-ne să ne simțim neliniștiți. Creierul nostru interpretează scârțâitul ca un semn potențial al unei mișcări furtive a ceva sau a cuiva, sporindu-ne gradul de conștientizare a mediului înconjurător.

3. Șoapte în întuneric

Șoaptele, mai ales în medii întunecate sau nefamiliare, pot fi profund tulburătoare. Sunetele șoptite transmit adesea secret sau o prezență necunoscută și sunt de obicei amplificate în medii liniștite. Datorită volumului lor redus, șoaptele ne obligă să ne concentrăm mai mult asupra sunetului, făcându-ne mai conștienți de vulnerabilitatea noastră.

Efect asupra creieruluiȘoapta activează cortexul auditiv și angajează sistemul de neuroni oglindă al creierului, ceea ce ne face să încercăm instinctiv să înțelegem mesajul. Ambiguitatea șoaptelor, coroborată cu apropierea lor de urechile noastre, creează un sentiment de intimitate care poate părea amenințător.

4. Frecvențe infrasonice

Infrasunetele — unde sonore sub 20 Hz — nu pot fi auzite, dar pot fi totuși simțite de corp. Aceste sunete de joasă frecvență sunt adesea asociate cu dezastre naturale, cum ar fi cutremurele sau erupțiile vulcanice, și sunt legate de o senzație de groază. Se știe că infrasunetele induc senzații de greață, neliniște și chiar halucinații în unele cazuri.

Efect asupra creieruluiUndele infrasonice pot rezona cu părți ale corpului uman, inclusiv ochii și organele interne, ceea ce ar putea explica de ce oamenii raportează sentimente de teroare sau experiențe paranormale atunci când sunt expuși la ele. Creierul poate interpreta aceste senzații ca un semn de pericol, chiar dacă nu putem auzi sunetul în mod conștient.

5. Bubuituri sau explozii bruște și puternice

Sunetele bruște și puternice - precum bubuiturile sau exploziile - sunt concepute pentru a ne speria. Aceste zgomote declanșează mecanismele de supraviețuire ale creierului, deoarece schimbările bruște ale nivelului sunetului sunt adesea asociate cu amenințări imediate. Acesta este motivul pentru care filmele de groază folosesc eficient momentele de tresărire: ele exploatează tendința creierului nostru de a reacționa rapid la zgomote bruște.

Efect asupra creieruluiZgomotul puternic și neașteptatul sunetelor activează sistemul nervos simpatic, provocând o creștere bruscă a nivelului de adrenalină. Corpul se pregătește de luptă sau fugă în câteva milisecunde, ceea ce face ca aceste sunete să fie atât fizic, cât și mental șocante.

6. Zumzetul aparatelor electrice (zgomot electromagnetic)

Un bâzâit slab și continuu, adesea provenit de la dispozitive electrice sau utilaje, poate face ca oamenii să se simtă neliniștiți în timp.Acest sunet este adesea monoton și persistent, ceea ce face dificilă ignorarea lui de către creier. Unii oameni de știință cred că acest tip de zgomot perturbă ritmurile naturale ale creierului și poate provoca oboseală, anxietate sau chiar dureri de cap.

Efect asupra creieruluiSunetele constante de joasă frecvență pot suprastimula sistemul auditiv al creierului, creând o formă de supraîncărcare senzorială. Incapacitatea de a scăpa de aceste frecvențe poate duce la disconfort și neliniște, contribuind la o senzație generală de anxietate.

7. Mârâituri de animale

Mârâitul profund, gutural al unui prădător este unul dintre cele mai primale sunete care pot declanșa frică la oameni. Mârâiturile semnalează agresivitate sau pericol iminent, iar creierul nostru reacționează instinctiv pentru a ne proteja de potențialele amenințări. Frecvențele joase ale mârâiturilor, împreună cu texturile lor aspre și vibrante, le fac să sune amenințător.

Efect asupra creieruluiMârâiturile stimulează amigdala și eliberează hormoni de stres precum cortizolul și adrenalina. Aceste sunete sunt legate de instinctele de supraviețuire, iar răspunsul nostru imediat este să evadăm sau să ne pregătim să ne apărăm.

8. Plânsul bebelușului

Deși nu este de obicei asociat cu groaza, sunetul unui bebeluș plângând poate evoca reacții emoționale intense. Plânsul declanșează instinctul de îngrijire, dar în anumite situații - cum ar fi atunci când este persistent sau într-un spațiu liniștit și întunecat - poate crea sentimente de tensiune sau neputință.

Efect asupra creieruluiPlânsul bebelușilor activează sistemul limbic al creierului, în special insula anterioară, care se ocupă de empatie și răspunsuri emoționale. Expunerea prelungită la acest sunet poate induce stres și anxietate, mai ales dacă plânsul nu poate fi ușurat.

9. Înalt-PiFeedback înregistrat sau țipăt

Sunetele de feedback sau scârțâitul, cum ar fi cele provenite de la un microfon, sunt deranjante din cauza tonului lor înalt și a neregularității. Aceste sunete se încadrează într-o gamă de frecvențe dureroasă pentru urechi și dificil de procesat de către creier, ceea ce le face inconfortabile și chiar dureroase.

Efect asupra creieruluiZgomotele înalte sunt procesate ca semnale de stres de către cortexul auditiv, motiv pentru care pot provoca disconfort fizic și anxietate. Creierul interpretează aceste sunete ca fiind ascuțite sau dăunătoare, declanșând un răspuns protector pentru a ne distanța de sursă.

10. Tunete bubuitoare

Bubuitul jos și îndepărtat al tunetului evocă adesea frică, deoarece semnalează apropierea unei furtuni, care ar putea aduce pericol. Undele sonore profunde și rostogolite ale tunetului, mai ales atunci când sunt prelungite, pot crea un sentiment de dezastru iminent, deoarece semnalează prezența unei forțe care nu poate fi controlată de om.

Efect asupra creieruluiCreierul asociază tunetul cu pericolul cauzat de experiențele anterioare cu furtunile. Undele sonore profunde rezonează cu nucleul corpului, ceea ce poate stârni sentimente de vulnerabilitate și frică primară, chiar și atunci când suntem în siguranță în interior.

11. Pași într-un hol gol

A auzi pași lenți și deliberați pe un hol gol poate fi una dintre cele mai tulburătoare experiențe, mai ales atunci când sursa sunetului este necunoscută. Modelul ritmic, dar neregulat al pașilor poate induce anxietate, deoarece creierul încearcă să identifice dacă sunetul este prieten sau dușman.

Efect asupra creieruluiPașii declanșează o alertă sporită și o dorință imediată de a localiza sursa. Când sursa sunetului este ambiguă, centrii de anxietate ai creierului se activează, creând o senzație de groază.

12.Voci distorsionate

Vocile distorsionate, fie prin intermediul tehnologiei, fie prin mijloace nenaturale, au un efect deosebit de tulburător asupra oamenilor. Acest lucru se datorează faptului că creierul este reglat să înțeleagă tiparele de vorbire umană, iar atunci când aceste tipare sunt alterate sau perturbate, devine confuz și deranjant.

Efect asupra creieruluiVocile distorsionate creează o disonanță cognitivă ce îngreunează procesarea sunetului de către creier ca pe unul uman. Această confuzie declanșează un sentiment de neliniște, deoarece creierul percepe vocea alterată ca fiind nefirească sau amenințătoare.

13. Lanțuri care clănțănesc sau sunete metalice

Sunetul lanțurilor care clinchetează sau târăsc metalul este adesea asociat cu închisoarea sau izolarea, ceea ce invocă un sentiment profund de frică. Aceste sunete sunt adesea lente, metodice și grele, întărind asocierea lor cu lupta sau pericolul.

Efect asupra creieruluiClinchetele metalice sau sunetele de târât activează rețelele de asociere ale creierului, legând sunetul de imagini de prindere sau pericol. Acest lucru este întărit de reprezentările culturale ale lanțurilor ca simboluri ale închisorii.

14. Zgomot static (zgomot alb)

Deși zgomotul alb poate fi calmant în doze mici, expunerea prelungită la sunete statice sau șuierătoare, cum ar fi cele de la radiouri sau televizoare neacordate, poate evoca anxietate sau disconfort. Aleatoriul și lipsa unui tipar îl fac tulburător pentru creier.

Efect asupra creieruluiZgomotul static este lipsit de ritm sau predictibilitate, ceea ce împiedică creierul să se relaxeze. Acest sunet poate crea oboseală mentală, deoarece creierul încearcă să înțeleagă zgomotul, provocând anxietate în timp.

15. Sunete de bătăi de inimă

Sunetul unei bătăi a inimii, mai ales dacă este amplificat sau neregulat, poate deveni din ce în ce mai straniu atunci când este auzit în afara contextului. Acest sunet imită ritmul intern al corpului, dar, atunci când este amplificat sau izolat, poate crea o amintire tulburătoare a vulnerabilității noastre.

Efect asupra creieruluiAuzirea unei bătăi neregulate sau amplificate a inimii poate activa centrii de anxietate ai creierului. Suntem acordați subconștient la ritmul regulat al propriei inimi, așa că atunci când acest ritm este modificat sau accentuat, declanșează sentimente de panică sau disconfort.

Resurse suplimentare de lectură:

• Braund, Martin, Peisajul sonor: mediul nostru sonic și acordarea lumii, 1993.

• Levitin, Daniel J., Acesta este creierul tău în muzică: Știința unei obsesii umane, Penguin Books, 2006.

• Kumar, S., Bazele neuronale ale stimulilor auditivi aversivi, Oxford University Press, 2021.

• Schafer, R. Murray, Ajustarea lumii, University of Pennsylvania Press, 1977.