Izolarea fonică a tavanelor este mai complicată decât izolarea fonică a pereților din două motive principale. În primul rând, atunci când zgomotul pătrunde printr-un tavan, acesta este adesea caracterizat ca zgomot de impact.
Zgomotul de impact, cum ar fi pașii sau obiectele căzute, se deplasează prin structura clădirii și se „strecoară” de-a lungul pereților, podelelor și grinzilor, provocând scurgeri de sunet prin pereții despărțitori adiacenți. După cum am menționat deja mai sus, cercetările indică în mod clar că zgomotul de impact este deosebit de dificil de controlat, deoarece vibrațiile sale sunt transmise de-a lungul căilor structurale continue.
În al doilea rând, majoritatea camerelor nu au suficient spațiu la plafon necesar pentru a instala un strat gros și eficient de izolare fonică. În multe spații rezidențiale, adăugarea de izolație voluminoasă la tavan ar reduce semnificativ înălțimea acestuia, compromițând estetica, funcționalitatea camerei și senzația generală pe care o putem avea în această încăpere.
Experiența noastră arată că izolarea fonică optimă a tavanului se obține atunci când sistemul evită conexiunile rigide — asigurându-se că toate căile de transmitere a vibrațiilor și a sunetului sunt bine întrerupte — și uneori este combinat cu izolație pe pereți paraleli pentru a atenua scurgerile de zgomot rezidual.