Timpul de reverberație, exprimat în mod obișnuit ca RT60, măsoară cât timp persistă energia sonoră după ce sursa se oprește. Wallace Clement Sabine, unul dintre fondatorii acusticii arhitecturale, a demonstrat la Harvard la sfârșitul secolului al XIX-lea că reverberația modelează inteligibilitatea vorbirii în moduri măsurabile.
Când RT60 se extinde dincolo de nivelurile optime pentru vorbire, consoanele pierd din claritate. Indicele de transmitere a vorbirii scade. Ascultătorul reconstruiește microdetaliile neclare folosind procesarea predictivă.
Cercetările Centrului de Cercetare Acustică al Universității din Salford arată că valorile îmbunătățite ale indicelui de transmisie a vorbirii se corelează cu o claritate percepută și o credibilitate mai ridicate. În experimentele controlate, participanții au evaluat prezentările identice ca fiind mai autoritare atunci când sunt susținute în încăperi tratate acustic.
Cuvintele nu s-au schimbat. Condițiile acustice au remodelat judecata.
Studiile culturale oferă o altă perspectivă. Antropologul Edward T. Hall a scris despre proxemă, studiul relațiilor spațiale în comunicare. Sunetul modifică proxemica. O voce care sosește în mod clar se simte mai aproape și mai ancorată. O voce difuzată de ecou se simte distantă, chiar dacă distanța fizică rămâne constantă.
Într-un birou contemporan de acasă, cu pereți de tencuială netratați și podele dure, ecoul de fluturare apare adesea între suprafețele paralele. În timpul apelurilor video, acest lucru creează o ușoară golire care modifică subtil modul în care este percepută prezența. Ascultătorii pot descrie vorbitorul ca fiind mai puțin imediat. Explicația constă în tiparele de reflexie, nu în personalitate.
Autoritatea este parțial retorică. Este și acustică.
Dacă claritatea modelează autoritatea, cum modelează imprevizibilitatea concentrarea?